Întrebarea – entitate polivalentă a comunicării umane

Abstract

Omul mereu a pus întrebări, fără întrebări lumea, existentă rămâne nedescoperită. Întrebarea trădează o trăsătură ancestrală a lui homo sapiens – setea de a ști, de a înțelege, de a pătrunde în esența lucrurilor și a relațiilor umane. Într-o lume a vitezei, omul, firește, are nevoie de a se informa asupra unor lucruri, fenomene, situații pe care, de fapt, le pune sub semnul întrebării, căci, în definitiv, el vrea să cunoască Adevărul întreg despre întreaga această lume. Ființa umană nu întreabă numai pe ceilalți pentru a obține un răspuns, dar și se întreabă, făcând de fiecare dată un salt în progresul Cunoașterii. Orice vorbitor, de fapt își dă seama că întrebarea presupune prezența a cel puțin doi protagoniști aflați la ambele capete ale lanțului comunicativ, dintre care unul este Emitentul (emițătorul) iar altul Destinatarul (receptorul), primul formulând întrebarea, cel de-al doilea furnizând informații în măsură să completeze, să diminueze spațiul vid în cunoaștere. Întrebarea a devenit un element ce fertilizează comunicarea, o dinamizează  și o dinamitează din interior. Orice răspuns la o întrebare bine dirijată generează alte întrebări, sporind, astfel, statutul atitudinal – comportamental al persoanelor implicate în actul comunicativ.